„…La fel cum nu are nicio noimă să explici unei persoane care nu a trăit (încă) sentimentul iubirii ce înseamnă să fii îndrăgostit?, nu văd cum i-aș putea explica cuiva, care nu este dependent de drogul lecturii, ce înseamnă plăcerea (desfătarea, delectarea, vraja, deliciul …) cititului. Iar persoanelor îndrăgostite de carte de ce le-aș pune oglinda în față? Lor trebuie să le dai cărți. Mormane de cărți…
Cetitul este forma cea mai plăcută de igienizare a minții, dar și a sufletului, carele, minte și suflet, au proprietatea de a se atrofia, dacă le lași să vegeteze ca pe un cactus.”
Vasile BOTNARU, jurnalist și pictor
* * *
„Nicio întâmplare din viaţă nu se compară, pentru mine, cu aventura lecturilor, cu lumea cărţilor. Cartea, în acest sens, nu e doar o meserie pentru mine, nu e doar o vocaţie sau un hobby. E un mod de viaţă. De existenţă. Iată de ce fraza lui Mallarme: „Lumea există ca să ajungă într-o carte” nu are nevoie de explicaţii pentru mine. Lumea „reală-materială”, după mine, e doar materie primă. Cartea e esenţa acestei lumi. Scopul ei final.”
Mircea V.CIOBANU, critic literar, redactor-șef la Editura Știința
* * *
„Se scrie și se vorbește mult despre Marile minuni ale lumii. Se pomenesc minuni din antichitate, minuni moderne, dar după părerea mea cea mai mare minune a lumii este CARTEA. Ea a reușit să unească între ele civilizații, să transforme conștiința umană, să miște din loc oamenii și să-i trimită în cosmos, în căutare de viață pe alte planete. Dar ceea ce este mai important ne-a povățuit mereu că trebuie să fim mai buni, mai indulgenți mai toleranți, că doar atunci vom fi ceea ce trebuie și cum trebuie să fim.
Apropierea mea de carte s-a produs accidental. Aveam cărțile mele și până la șase ani, urmăream cu plăcere desenele, dar nu-mi plăcea să citesc, nu-mi era interesant. Părinții mei, învățători, încercau în fel și chip să mă facă să citesc, dar era în zadar. Așa a fost până în vacanța de iarnă în clasa a treia, când după sobă la bunica, pe o laiță mare am deschis o carte nu prea groasă despre o rățușcă. Era o povestioară de Ion Druță, – Cenușica. Am citit-o și am rămas vrăjit de puterea cărții care mi-a adus în față o dramă și m-a făcut să simt o mare părere de rău că nu pot ajuta în nici un fel acea nenorocită rățușcă. De acum încolo și până azi n-am mai lăsat cartea din mână, căci în ea se ascunde un Univers de care am neapărată nevoie, una dintre cele mai Mari Minuni ale Lumii…”
Iurie COLESNIC, scriitor, istoric literar și politician
„Cartea a ajuns să însemne elementul nuclear în lumea mea: orice zi începe și se încheie într-o carte ori alta; oriunde ajung, am o carte ori câteva deschise ori însemnate la anumite pagini; cărțile de recetire așteaptă răbdătoare revederea; cărțile mele scrise își știu locul, cele nescrise consultă calendarele și ceasornicele; adresele cu lume incontestabil a cărții încerc să le onorez de câte ori îmi dau semne că mă așteaptă să mai vorbim tot despre cărți. Aici, în lectură, mi s-au deschis ochii (să văd!). Tot în cărți am găsit, dar mai caut împăcări pentru enigmatica clipă a închiderii definitive a ochilor. Unde – după aceea! – se depozitează ceea ce ai văzut/citit? Că nu se poate chiar fără urmă…”
Iulian FILIP, poet, prozator, dramaturg și folclorist
* * *
Cartea: Podul între vis și realitate
„Aveam vreo 10 ani când îmi luasem de la biblioteca satului o carte ilustrată alb-negru şi cu scris în grafie chirilică. Era despre cele 7 minuni ale lumii şi cele mai frumoase locuri de pe pământ. Devenise visul meu să văd oraşul pe ape care îmi părea ireal, probabil, ca oricărui copil care nu văzuse altceva decât drumurile de la țară. Şi, iată-mă, plimbându-mă prin visul din copilăria mea”. Sursa:
Sorina OBREJA, prezentatoare TV, Venezia , Italia
* * *
„Cartea şi lectura pentru mine înseamnă Totul. Nu-mi pot imagina existenţa mea umană – aici şi acum – fără această nevoie destinală de a citi şi a medita pe marginea cărţilor. A citi e totuna cu a exista efectiv. Cartea rămâne constant, o prietenă în condiţiile în care prietenii te părăsesc sau chiar te trădează. Este întruchiparea fidelităţii şi încrederii pe care se construieşte raportul Eu/Celălalt despre care se discută atât de mult – la nivel filosofic, cultural-sociologic – în contextul frământat al postmodernităţii noastre puse sub semnul relativismului şi perspectivismului nietzschean.”
Care sunt cărţile care au un loc aparte în sufletul şi inima dvs?
„Cartea (cu majusculă) a lui Eminescu, cărţile mari ale lumii semnate de Homer (care în greceşte înseamnă orb) sau de vizionarii de mai încoace Dante, Shakespeare, Goethe, de Cervantes şi toţi clasicii-clasici şi romanticii-romantici, în frunte cu Novalis, de revoluţionarii Baudelaire şi Rimbaud din categoria cărora nu ar trebui să lipsească Arghezi, Barbu şi Blaga ai noştri sau tradiţionaliştii Rebreanu, Preda, Pavel Dan, Breban, Neagu. Bineînţeles că din sufletul şi inima mea nu lipsesc cărţile marilor critici: De Sanctis, Călinescu, Belinski (cel din tinereţe), Sainte-Beuve, Lanson până la Barthes şi Simion.
Nu exagerez mărturisind că nu știu, nu-mi imaginez cum aș trăi, ce-aș face, ca să nu mor de urât și plictis, într-o lume fără cărți… Cartea și cititul a fost prima mare minune a vieții mele… A și rămas a fi, doar că acum realizez acest mare dar ce mi s-a dat…â
Cred că în fruntea cărților lecturate de mine stau poveștile. În lumea basmului am găsit răspuns la multe frământări, alinare și încrederea în a visa. Aici m-am simțit prințesă… Apoi mi-au venit cărțile care m-au ghidat, pe care le păstrez în memorie și la care revin… Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Exupery, Ionesco, Sartre, Durenmat, Hesse, Tomas Mann, Eliade, Blaga… De fapt, foarte multe cărți mi-au clădit spiritul…”
Claudia PARTOLE, scriitoare, prozatoare, jurnalistă
* * *
„…pe lângă un copil cu cartea în mână toți treceau „în vârful degetelor”.
„Cartea reprezintă pentru mine de fapt văzduhul, oceanul, țărâna și toate stihiile în care mă simt bine, confortabil, protejată, așteptată și mulțumită de sine. Odată cu prima carte ținută în mână lectura mi-a devenit pasiune și necesitate. Deși părinții și bunicele mele au fost oameni simpli, în casa noastră a existat bibliotecă de familie, iar pe lângă un copil cu cartea în mână toți treceau „în vârful degetelor”.”
Nadejda PĂDURE, poetă, bibliotecară
* * *
„Un loc cu totul şi cu totul deosebit în inima mea îl are… Cocostârcul galben şi culmea soarelui – o poveste chinezească, o cărţulie cu copertă galbenă, subţirică, de numai câteva pagini… E prima carte pe care am luat-o de la biblioteca din satul meu. Am citit-o şi mi-a plăcut. Eram, cred, elev în clasa întâi. De atunci, au trecut aproape 60 de ani… de carte. Prima carte citită are o importanţă deosebită – ea te poate încuraja să citeşti şi alte cărţi sau îţi poate tăia pentru multă vreme (dacă nu pentru totdeauna) pofta de lectură. Varianta ideală este când omul potrivit descoperă, la momentul potrivit, cartea potrivită…”
Vasile ROMANCIUC, poet, redactor, traducător
* * *
„Trăim sub zodia urgenţelor şi a senzaţionalului, în caruselul delirant al evenimentelor cotidiene. Cartea, literatura, lecturile îşi află tot mai greu locul în această lume grăbită şi înrobită de materialitate. Totuşi, vreau să-mi păstrez optimismul, încercând să-mi întăresc convingerea că ceea ce întruchipează înțelepciunea și sublimul existenţial, ceea ce conţine atât de necesara doză de trăire artistică și imaginar luminos – cartea, fie în forma ei clasică, materială, fie în formă digitală sau electronică – are şanse de supravieţuire, nu poate să dispară în marasmul cotidian, în amnezia socială. În acest sens, Saloanele și târgurile de carte, Festivalul cărții și al lecturii, așa cum se prezintă cel de la actuala ediție, constitiue o probă reconfortantă și revelatoare.”
Arcadie SUCEVEANU, poet, președintele Uniunii Scriitorilor
* * *
„Nu mai ştiu cine spunea „Biblioteca mea sunt eu”, cărţile pe care le am mă reprezintă. Nu ştiu, mai degrabă aş spune că biblioteca este ceea ce aş dori să fiu, dar mi-s mâinile scurte. Am o relaţie tandră cu biblioteca mea (de fapt, a noastră, căci suntem mulţi cititori la casă). Sunt cărţi, la care revin periodic, cu altele ni-e de ajuns şi o întâlnire. Dar am şi cărţi – bune, de altfel – pe care m-aş mira de-aş reuşi să le citesc în această viaţă. Ne privim reciproc cu speranţă, ne mângâiem din priviri. „Atât?” „Probabil că da. Atât…” Dar nu disper, am feciori şi nepoţi. Iar dacă e să dau câteva nume de scriitori şi cărţi, cred că o bună parte sunt aceleaşi ca şi în cazul oricărui om cât de cât citit. Când i-am citit pentru întâia oară pe Márquez şi Bulgakov, am avut febră – febră nu în sens „literar”, ci la cel mai direct mod „medical”. Am trei feciori, fiecare cu preferinţele sale de lectură, dar toţi trei în egală măsură sensibili la Caragiale. I-am crescut cu D-l Goe, Bubico, cu personajele din piese, apoi cu scrisorile lui memorabile. Mă bucur că şi nepoţii mei au aceeaşi deschidere către Caragiale ca şi taţii lor. Aş mai aminti „Jocul cu mărgele de sticlă” de Hermann Hesse, Saramago, António Lobo Antunes. Şi, fireşte, autori şi cărţi de pe ambele maluri ale Prutului. Mulţi şi multe! Nu dau nume şi titluri de frică să nu fac vreo boroboaţă în ierarhii. Dar pentru cărţi bune şi prieteni inima mea-i încăpătoare, e loc destul…”
Valeriu TUREA, politician
* * *
„Clișeul cu cartea-prieten nu-i o vorbă goală, fiindcă doar cărțile nu știu să trădeze, nu-ți fac reproșuri nemeritate (și nici măcar meritate), nu au nevoie să le explici nimic, știu totul, suferă, se bucură și cred împreună cu tine. Te apară de rău și plictiseală. Cartea te consolează, te luminează, spală urâțenia sufletului și a lumii. E un adevărat balsam pentru toate rănile. Desigur, unui om înconjurat de cărți, dicționare literare și neliterare, unui om care e prieten cu o frază sau un paragraf revelator pentru ideile (din orice domeniu) pe care vrea să le abordeze, i se oferă, vreau să cred, veritabile regaluri spirituale. Din care, firește, are numai de câștigat.”
Ianoș ȚURCANU, poet, eseist, prozator, textier, autor de aforisme