... cea mai veche carte din lume este din aur?
Potrivit site-ului https://www.efemeride.ro/, cea mai veche carte cunoscută până acum a fost descoperită în urmă cu mai bine de 60 de ani într-o grotă de pe valea Râului Struma, din sud-vestul Bulgariei.
Cartea conţine doar 6 pagini, este din aur de 24 de karate şi poate fi admirată la Muzeul Naţional de Istorie din Sofia, Bulgaria.
Fiecare pagină măsoară 5 centimetri pe lungime şi 4,5 centimetri pe lăţime. Paginile sunt prinse între ele cu ajutorul unor inele tot din aur.
Cartea a fost scrisă în etruscă, una dintre cele mai dificile limbi de tradus. De asemenea, textul este însoţit de diverse imagini precum călăreţi, războinici, o sirenă, dar şi o liră. Specialiştii au analizat cartea şi au descoperit că a fost scrisă în jurul anului 600 î.H ., în limba etruscă. Problema majoră au întâmpinat-o atunci când a venit vorba despre traducerea textului.
Chiar dacă limba etruscă nu mai reprezintă o enigmă, specialiştii nu au reuşit să traducă această carte pentru că sensul cuvintelor pare să fie unul complex. Acesta pare un paradox, dar lingviştii susţin că etrusca are numeroase sensuri ascunse ale cuvintelor.
De asemenea, se mai speculează că forma limbii în care a fost scrisă cartea este una veche şi din acest motiv este imposibil de tradus. Specialiştii care au avut ocazia s-o studieze sunt de părere că poporul etrusc a dorit să lase moştenire posterităţii, prin această carte, evenimente importante din istorie.
***
... așa arată Biblioteca din Alexandria, azi?
La începutul mileniului al III-lea, Biblioteca din Alexandria (Egipt) a fost reconstruită sub patronajul UNESCO, pe locul celei vechi.
Are forma unui disc solar, pentru că Ra, zeul soarelui la vechii egipteni, însemna şi revenirea permanentă a luminii. O parte a clădirii se înclină spre Marea Mediterană, o alta se ridică spre cerul albastru al Egiptului. De fapt, este un întreg complex ce adăposteşte un planetariu, milioane de volume, precum şi tehnologie de ultimă oră: microscoape puternice pentru analiza papirusurilor, scanere, computere ş.a.
În prezent, biblioteca deţine peste 2.000.000 de volume, dar numărul lor se doreşte a fi de opt milioane, cu 50.000 de lucrări multimedia. Sala de lectură este uriaşă, doritorii având la dispoziţie 3.500 locuri.
Iată un link relevant pentru toate aceste afirmaţii : http://www.youtube.com/watch?v=o12mxb-glnY&feature=related
***
....semnul de carte este utilizat pentru a fi a aşezat între paginile unei cărţi pe măsură ce o citim, astfel încât să regăsim cu uşurinţă pagina la care am rămas, fără a deteriora cartea prin îndoirea unui colţ sau lăsarea deschisă. Confecţionat din materiale diverse şi luând forme diferite, semnul de carte are o istorie de sute de ani,intim legată de însăşi apariţia şi dezvoltarea cărţii.
Deşi cele mai “bătrâne” semne de carte datează din epoca medievală, este evident faptul că, încă din cele mai vechi timpuri, pe vremea când “cărţile” aveau forma sulurilor de papirus, anumite semne, gen clip, trebuie să fi existat pentru a marca locul unde cititorul rămăsese cu lectura (dintr-un sul care putea atinge chiar şi 40 m lungime).
Totuşi, cele mai vechi semne de carte datează din secolele XIII-XIV şi au fost descoperite în mănăstiri medievale. Cele mai multe erau confecţionate din pergament sau piele, folosind resturile de material rămase de la coperta cărţii. Exista deja o varietate a formelor, de la dreptunghiul plat până la triunghiul gen clip. La unele manuscrise se folosea drept semn de carte o pagină din manuscris, tăiată vertical.
Unele dintre semnele de carte specifice acestei perioade luau forma sofisticată a unor discuri rotative. Acestea erau ataşate de o sfoară, pe care se puteau mişca în sus şi în jos. Pe disc erau trecute numere de la 1 la 4, indicând coloana paginii (coloanele I, II - pagina din stânga, coloanele III, IV - pagina din dreapta).
Cel mai comun semn de carte în secolele XVIII-XIX era constituit dintr-o panglică subţire de mătase prinsă la unul din capete de coperta cărţii. Acest tip de semn de carte se mai foloseşte şi astăzi, în special la cărţile legate în piele.
Primele semne de carte detaşabile şi, aşadar, colectabile au început să apară în anii 1850. În epoca victoriană, doamnele din înalta societate îşi învaţau fiicele broderie, iar fetele mici îşi demonstrau aptitudinile în ale cusutului brodând semne de carte. Acestea erau ulterior utilizate pentru biblii şi cărţi de rugăciune sau pentru a fi dăruite membrilor familiei ori prietenilor de familie.
Prin anii 1860 au început să apară semne de carte confecţionate la maşină. În această perioadă devine celebru Thomas Stevens din Coventry, acesta lăudându-se cu nu mai puţin de 900 de modele diferite. Semnele de carte realizate de Thomas Stevens au devenit celebre, căpătând numele de “Stevengraphs”. Realizate din mătase, acestea păreau a constitui un cadou perfect în epoca victoriană, iar Stevens avea câte unul pentru fiecare ocazie sau sărbătoare.
După 1880, producţia de semne de carte din mătase a cunoscut declinul, impunându-se în schimb cele tipărite pe hârtie. Tot acum se folosesc pe scară largă semnele de carte cu reclame ale companiilor de asigurări, ale publiciştilor sau ale altor categorii de oameni de afaceri. Popularitatea crescută a semnelor de carte şi accesibilitatea lor ca preţ le-a impus ca instrumente ideale pentru popularizarea produselor şi serviciilor oferite de companii.
Semne de carte de toate formele şi mărimile, din materiale diferite precum aur, bronz, cupru, fildeş, piele au început să fie produse după 1850 de firme mari precum Gorham, S. Kirk & Sons, Tiffany. Multe erau confecţionate sub formă de cuţite sau săbii, fiind folosite şi drept cuţit de hârtie, foile cărţilor fiind de multe ori incomplet tăiate.
Semnele de carte moderne sunt disponibile într-o varietate de forme şi dimensiuni. Se folosesc pe scară largă semnele de carte comerciale, prin intermediul cărora se promovează filme, cărţi, evenimente, instituţii, produse, servicii, persoane publice.
Pentru fabricarea semnelor de carte sunt utilizate materiale diverse : hârtie, mătase, panglici, materiale textile de orice fel, plastic, celuloid, fildeş, lemn, aur, argint, alte metale. De fapt, orice poate fi făcut subţire şi plat a fost probabil folosit pentru fabricarea semnelor de carte. Ba mai mult, ingenuozitatea fabricanţilor pare să ţină pasul cu invenţiile moderne. Imaginile holografice şi lentilele Fresnal sunt astfel de exemple. Şi nu e atât de dificil să ne imaginăm un viitor în care semnele de carte să înglobeze microcipuri sau nanotehnologie!
***
...cea mai mare carte din lume este tiparita in Germania si lansata in Dubai in data de 28 februarie 2012 . Ea poarta titlul “Acesta este Mohamed”. Cartea este reala, avand 420 de pagini realizate dintr-un material de amestec de hartie si piele.
Dimensiunile sale sunt impresionante: 5 metri inaltime și 4 metri latime. De asemenea, având în vedere că greutatea ei este de 1500 de kilograme , aceasta carte poate fi manevrata doar cu echipamente speciale și cu multa grija.
Cartea a fost evaluata la 2.300.000 de euro.
***
Poate nu ştiai...
· Asiro-babilonienii scriau pe tăbliţe de lut. Printre ruinele bibliotecilor din Babilon şi Ninive s-au păstrat peste 30.000 de cărţi scrise pe asemenea tăbliţe de lut.
· Multe popoare orientale antice scriau pe tăbliţe confecţionate din lemn, fildeş sau metal. Romanii foloseau tăbliţele cerate. S-a trecut apoi la papirus sau pergament, la tăbliţe de bronz, la piei de animale, la scoarţă de copac sau pânză.
· Egiptenii îşi scriau cărţile pe papirus. Acestea erau socotite cărţi sfinte, ceea ce i-a determinat pe egipteni să păstreze timp de două mii de ani secretul folosirii hârtiei de papirus.
· În cazul textelor importante, sulul de pergament era protejat de un toc de piele – strămoşul copertelor de astăzi.
· Treptat, tot pentru a fi protejat textul, au apărut mai multe inovaţii: numerotarea filelor, notarea titlului la început, coperta (care era alcătuită din plăcuţe de lemn învelite în piele, în aur sau în argint).
· În Evul Mediu, pe lângă obiect de cultură, cartea devenise şi obiect de lux: filele aveau ornamente, majusculele erau împodobite migălos, coperta era confecţionată din metale rare, fin cizelate şi era împodobită cu pietre preţioase.
· În secolul al XII-lea apare în Europa un nou material ca suport pentru scriere: hârtia. De fapt, hârtia fusese inventată de chinezi cu aproximativ o mie de ani înainte.
· Gutenberg a folosit litere mobile, confecţionate din metal; literele care formau textul se ungeau cu cerneală, se aşeza hârtia deasupra şi o presă permitea imprimarea lor; foile se tipăreau numai pe o singură parte.
· La scurt timp după ce fusese inventat, tiparul este introdus - în 1507- în ţara noastră de către călugărul Macarie. El a tipărit la Târgovişte cărţi bisericeşti, Ţara Românească fiind astfel prima ţară din această parte a Europei în care au apărut cărţi tipărite.
· Cea mai vestită bibliotecă antică a fost Biblioteca din Alexandria (Egipt). În anul 300 î.Hr. acolo existau aproape un milion de volume (papirusuri).
· Biblioteca Congresului din Washington (S.U.A.) are cel mai mare fond de carte din lume.
· Biblioteca Academiei Române a fost înfiinţată în 1867 şi numără în prezent peste opt milioane de volume, fiind una dintre cele mai importante biblioteci din ţară.
· Astăzi, marile biblioteci sunt computerizate şi se poate citi orice volum din fondul lor de carte pe reţeaua Internet.
· Bibliologia este ştiinţa generală despre scris, carte şi bibliotecă.
· Cea mai veche bibliotecă de pe teritoriul României este Biblioteca Mănăstirii Igriş din judeţul Timiş.
· Cea mai veche bibliotecă şcolară din România este Biblioteca Gimnaziului Luteran din Braşov.
· Bibliotecarul trebuie văzut ca un furnizor de servicii profesionale. El nu este numai o persoană care are în îngrijire biblioteca, ci este şi un consilier al cititorului.
· Biblioteconomia este ştiinţa care se ocupă cu organizarea, gestionarea şi legislaţia de bibliotecă.
· Primul manual de biblioteconomie, intitulat „Sfaturi pentru organizarea unei biblioteci”, a fost scris de francezul Gabriel Naude şi publicat în anul 1627.